4 generații, 8000 de hectare, 7000 de oi, 1000 de vaci, 21 de muncitori...o altă realitate a Africii de Sud!

PPEDacă nu ai ști, ai spune că așa ceva nu există! Într-un spațiu desprins parcă din poveștile cu Winnetou, unde cowboy s-au dat jos de pe tablourile învechite de trecerea timpului, întru-un loc care mustește de istoria care nu poate fi uitată, la poalele unor munți care stau să se prăvălească peste tine, am fost întâmpinați cu multă căldură de proprietarul fermei, Peter Cloete. Alături de fiul său, ferma construită cu trudă de 4 generații te izbește prin simplitatea ei, dar și prin organizarea ireproșabilă a fiecărui lucru.

Casa care a adăpostit generații de fermieri pare a povesti prin pereții ei dificultățile și vicisitudinile vremurilor! Foametea, focul, apa și convulsii sociale au frământat locul, dar nu l-au mișcat. Pădurea cu ale ei păsări cântătoare stă de strajă la poarta fermei în care intri și te întrebi dacă nu cumva ai nimerit într-o farmacie. Nu, ai nimerit în locul unde mii de oi sunt tunse anual aducând un profit de 36 de dolari doar din lână.
Lâna, această regină a producțiilor obținute de la oi, este atent verificată și urmărită pe întreaga durată a anului. Cei 21 de călăreți, periodic adună oile în acest sens de pe munții înalți și semeți, unde mașina nu poate fi folosită. Hrana acestora este completată iarna cu 500-600 de grame de cereale, iar produsele mineralizate sunt la dispoziția acestora tot timpul anului. Interesant că aceștia castrează berbecii pe care îi țin doar pentru lână. Iar profitul de pe lâna obținută de la 4 berbeci castrați echivalează cu profitul de la o vacă. Arta de a obține o lână de calitate este însă cheia succesului! O artă care va trebui implementată și în România. Iar asta înseamnă cercetare, investiții în material genetic si cel mai important, managementul fermei. O hrănire în salturi a animalelor (iar crescătorii știu la ce mă refer), lipsa mineralelor la discreție tot timpul anului, marcarea sau “buitul” oilor cu substanțe care nu se spală nici cu slujbe ori tunsul făcut așa să fie pentru că la noi “mere și așa” trebuie să devină istorie. Asta dacă nu ne dorim să devenim noi istorie în materie de vânzare a lânii. Și nu numai. Despre altele o să mai vorbim, fie de la Bruxelles, fie din altă parte. Cu cărțile și cu problemele pe masă!