Acordul cu Mercosur nu prezintă garanții suficiente astfel încât interesele fermierilor și consumatorilor din UE să fie apărate!

PPEÎn seara aceasta, am participat la reuniunea comună a Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și a Comisiei de Dezvoltare, unde a avut loc audierea publică pe tema ”Sustenabilitatea agriculturii europene în ce privește impactul potențial pe piață al acordului Mercosur”. Ca de fiecare dată, am subliniat faptul că interesele fermierilor europeni, dar și ale consumatorilor trebuie protejate în cadrul Acordului Mercosur. Până la acest moment, nu avem nicio garanție că fermierii UE nu vor avea de suferit de pe urma acestui acord, iar din păcate, ținta finală este reprezentată de consumatorii europeni.

Iată intervenția pe care am avut-o:
Am discutat de-a lungul timpului, pe bună dreptate, de soarta fermierilor. Din toate dezbaterile pe care le-am avut, nimic nu m-a convins de faptul că fermierii din UE nu vor avea de suferit de pe urma acestui acord. Este clar că discutăm de un sistem care nu poate fi controlat, nici sub aspectul consumului de antibiotice, hormonilor de creștere, nici în ceea ce privește folosirea de îngrășăminte chimice. Iar toate aceste condiții și standarde, fermierii din UE trebuie să le respecte.

Ținta finală până la urmă vor fi consumatorii. Din nefericire, ei vor fi obligați să consume carne care nu este suficient de bine verificată din punct de vedere al trasabilității, al conținutului de hormoni, antibiotice. Cu puțin timp în urmă, am avut o dezbatere în Comisia AGRI în care vorbeam de importurile din Brazilia de carne stricată. Deci, iată că nu am avut serviciile atât de bine puse la punct încât să prevenim aceste lucruri. Nu avem nicio garanție că lucrurile nu vor fi la fel și în ce privește carnea provenită din statele Mercosur.

Isabella Timm-Guri, director al departamentului de producție și marketing al asocației fermierilor din Bavaria, a subliniat în mesajul transmis faptul că: ”În general, agricultorii bavarezi sunt pentru comerțul internaționali și nu se tem de concurența, dar pentru asta este nevoie de condiții de concurență echitabile. Considerăm că la acordul Mercosur apar duble standarde. Pe de-o parte sunt cerințe ridicate pentru producția vegetală, dar și animală, standarde de calitate. În statele Mercosur, standardele în ce privește calitatea proceselor sunt foarte diferite, iar asta implică costuri foarte reduse. Până la urmă, este vorba de unde și cum vor fi produse alimentele în viitor. Avem două studii. Rezultatul a fost că standardele în statele din afara UE sunt mult mai scăzute decât în Germania și decât în general în ce privește agricultura europeană. În aceste studii, s-a analizat și situația costurilor. S-a ajuns la concluzia că, costurile din afara UE sunt aproximativ la 34% din costurile UE. Dacă ne uităm spre importuri, trebuie să analizăm nu numai cantitățile, ci și calitatea. Nu știm cum va arăta Brexit, dar în lipsa unui acord, piața cărnii de vită va fi puternic afectată. Trebuie să analizăm efectele pentru agricultori, dar într-o strânsă legătură cu consumatorii. Trebuie să creăm condiții similare cu standardele europene.”

Nicole Polsterer, expert pe consumul sustenabil și producție, ONG FERN, a subliniat următoarele idei: ”O să mă concentrez în prezentarea mea pe două produse: carnea de vită și etanolul. Producția suplimentară va avea efecte negative asupra popoarelor indigene. Mă voi concentra pe Brazilia. La începutul anului, am văzut imagini cu focurile din Amazon. Aceste incendii nu s-au oprit. Un alt element de context: revocarea recentă a parcelelor cultivate cu trestie de zahăr. Amazonul este deja într-o situație foarte gravă. Se propune extinderea culturilor de trestie de zahăr. Etanolul acum. De când s-a semnat acordul, cresc importurile de trestie de zahăr și etanol. Carnea de vită: au scăzut tarifele vamale pe mai multe categorii. Există mai multe categorii: carne de vită din Brazilia, nu doar proaspăta, ci și în conserve.
Ce se poate face? Reglementări puternice, strategia de la Fermă la Furculiță, agricultură durabilă, reducerea risipei alimentare, și nu numai. O altă recomandare: un dialog puternic între UE și China, dat fiind că, China este un importator principal din Brazilia.”

Pekka Pesonen, secretar general la Copa-Cogeca, a transmis faptul că: ”Eu reprezint fermieri din 22 de state membre. Noi putem accentul pe comerț. Fermierii sunt cei care vor plăti prețul acordurilor comerciale. Suntem de părere că există diferite perspective în diferite domenii cum ar fi cereale, vin, dar există și un alt trend. Noi am susținut cu tărie acordurile comerciale precedente. Durabilitatea: exporturile noastre nu sunt un obiectiv în sine, noi considerăm că trebuie create plus valoare. Acordul cu Mercosur este puțin diferit. Acordul acesta reprezintă o posibilitate de a avea importuri ieftine. Trebuie să ne punem întrebarea dacă aceste importuri sunt ieftine și de calitate, atunci de ce nu se folosesc aceleași standarde de siguranță? Copa-Cogeca nu poate susține acest acord. Anumite sectoare sensibile se confruntă cu provocări mari, mă refer la situația cărnii de vită și zahăr. Există și anumite dezechilibre. Trebuie să apărăm și anumite produse europene, vinuri, produse proaspete. Este o competiție neloială între fermierii europeni și Mercosur. Piața este din ce în ce mai deschisă către comerțul internațional. Noi salutăm sprijinul dvs. pentru a menține bugetul PAC, dar nu ar trebui îmbunătățite condițiile și pentru exporturi, nu doar pentru piața noastră?