Aderarea Ecuadorului la Acordul comercial dintre UE, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte

Am votat în favoarea acestei rezoluții deoarece consider că un comerț puternic este unul în care diversitatea produselor și numărul membrilor este în continuă creștere, într-o piață centralizată, în care regulile aplicate se bucură de transparență și echitate.

Spre un asemenea comerț s-a înregistrat un pas înainte prin aderarea Ecuadorului la Acordul comercial cu Columbia și Peru, constituindu-se încă un progres decisiv în alierea cu țări importante, care împărtășesc aceeași viziune și care cunosc o dezvoltare rapidă, într-o regiune care se orientează tot mai mult către Asia și regiunea Pacificului.

Guvernul ecuadorian a avut numeroase evoluții în ultimii ani în toate sectoarele, de la protecția claselor sociale vulnerabile prin consolidarea drepturilor omului și a drepturilor lucrătorilor, până la drepturile de mediu, în contextul în care Ecuadorul găzduiește cea mai mare concentrare de specii din biodiversitatea mondială.

De asemenea, Ecuadorul a înregistrat o creștere economică, coroborată desigur cu o scădere a nivelului de sărăcie și a ratificat unele convenții OIM.