Amenințări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România (dezbatere)

Domnule președinte, mărturisesc că nu este cea mai fericită zi din viața mea, dar progresele făcute de România din anul 2007 încoace în procesul de consolidare a statului de drept, a independenței justiției, dar și a luptei împotriva corupției sunt incontestabile. Din păcate însă, guvernarea PSD-ALDE ne demonstrează că acest progres nu este ireversibil.

Procesul de legiferare al actualei majorități parlamentare prin care s-a încercat subordonarea justiției față de factorul politic, dar și o lipsă de transparență în dezbaterea unor astfel de modificări a scos în stradă sute de mii de oameni, iar acest lucru nu-l puteți contesta, stimați colegi.

În același timp, a generat o reacție dură a întregului corp al magistraților, care se opun acestor modificări, dar și îngrijorări serioase și legitime ale Comisiei Europene. Nimeni nu contestă dreptul Parlamentului de a legifera, dar actuala guvernare PSD-ALDE trebuie să înțeleagă un lucru, și anume că nu poate să se joace cu parcursul european al României.

Independența sistemului judiciar românesc, capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția, predictibilitatea legislativă, precum și existența unor mecanisme funcționale care să garanteze drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului trebuie să devină realități indestructibile și să se constituie în pietrele de temelie ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene.

Tocmai de aceea, consider că în acest moment se impune demararea unui amplu proces de consultare publică cu asociațiile magistraților, cu societatea civilă, fiind necesară în același timp identificarea unor modele funcționale la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, dar și consultarea Comisiei de la Veneția asupra unor aspecte de bază ale reformelor justiției.