Apicultorii români se îndepărtează de sectorul bio

În prezent, în România, avem peste 100 000 de familii de albine care sunt certificate ca făcând parte din sistemul ecologic sau sunt în curs de conversie. Totuși numărul acestora este destul de redus, acest fapt poate fi și din cauza ajutorului dat apicultorilor, care este în scădere. Producția de miere bio se ridică la 3 600 de tone de miere pe an, dar aproape toată mierea ecologică merge spre export. Acest fapt poate fi și din cauză că prețurile sunt mai ridicate la mierea bio, iar românii nu își permit încă să consume miere ecologică în cantități mari. O altă problemă este scăderea constantă a interesului apicultorilor pentru Programul Național Apicol, probabil și din cauza birocrației prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la un rezultat. Una din probleme este și faptul că doar 24% din totalul familiilor de albine reprezintă exploatații cu peste 150 de familii, iar un procent de 52-58% din total este reprezentat de ferme de subzistență.

Ce măsuri ar trebui aplicate pentru ca producția bio din România să se dezvolte într-un ritm mai alert și ca produsele rezultate din acest proces să se poată comercializa mai ușor în România?

Ce măsuri de încurajare ar putea fi luate pentru a atrage cât mai mulți fermieri să se îndrepte cu mai mult curaj spre sectorul apicol?