„Aplicațiile de urmărire a contactelor în combaterea coronavirusului trebuie să fie sigure, voluntare și temporare!”

PPEÎn cadrul ședinței plenare a Parlamentului European, a avut loc o dezbatere cu privire la utilizarea de aplicații de urmărire a contactelor în combaterea coronavirusului, la care au participat reprezentanții Consiliului și Comisiei.

➡️Nikolina BRNJAC, în numele Consiliului, a transmis faptul că: „Munca pentru aplicațiile de urmărire a contactelor se încadrează în viziunea mai generală pentru a ne putea întoarce la activitățile economice și sociale. Cu aceste aplicații, putem reinstaura viața în UE așa cum o știam și o apreciam, dar și circulația, menținând standardele de siguranță. Tehnologia este foarte importantă în mixul de ieșire din criză. Acum, există soluții naționale. Pentru a economisi timp și efort, a trebuit să se țină cont de succesele înregistrate la nivel național. Aceste aplicații sunt de încredere, bineînțeles în regim voluntar, fără riscuri de abuz în ce privește stocarea datelor. Aceste aplicații nu trebuie să facă nimic altceva decât să urmărească contactele. Este important de menționat faptul că există diferențe regionale între serviciile digitale, așa că trebuie să ne asigurăm că există inclusivitate regională. Președinția Croată face tot posibilul de a emite concluzii pentru a oferi contur viitorului nostru digital.”

➡️ Didier REYNDERS, Comisar European pentru Justiție, a subliniat următoarele: „Datele și tehnologia ne pot ajuta în depășirea crizei Coronavirus. Comisia a adoptat principii pentru respectarea drepturilor fundamentale, mai ales dreptul la viața privată și evitarea supravegherii în masă. Comisia a eliberat recomandări privind protecția datelor. S-au stabilit principii cheie, și anume că autoritățile naționale trebuie să supravegheze implementarea sistemului. Identitatea utilizatorului aplicației nu trebuie comunicate altor utilizatori. Datele trebuie dezactivate când se încheie pandemia. Autoritățile pentru protecția datelor trebuie consultate și să evalueze continuu utilizarea acestor aplicații. Aceste aplicații au obiectivul de a salva vieți și a opri răspândirea virusului. Trebuie să existe certitudinea pentru a ne asigura că aplicațiile se vor folosi exclusiv pentru combaterea pandemiei. Este esențial să avem o abordare comună coordonată la nivel european. Aplicațiile trebuie să fie temporare, sigure, voluntare, să se bazeze pe date de proximitate. Comisia cooperează cu statele membre și aceasta este o prioritate de prim ordin. Subliniez cât de importantă este interoperabilitatea. Trebuie să ne asigurăm că autoritățile naționale vor fi capabile să foloseasă informațiile agregate. Statele membre au început să introducă primele etape în ieșirea din această stare de urgență.”

➡️ Andreas SCHWAB, din partea Grupului PPE, a subliniat faptul că: „Este bine că, călătoriile în Europa sunt suspendate până în iunie, dar acum important este ca cetățenii să își recâștige libertățile. Europa, statele membre, pot să faciliteze libertățile cetățenilor printr-un sprijin digital, anunțându-i dacă există un risc de infectare. Aplicația trebuie să funcționeze peste tot în Europa, să fie interoperabilă, chiar dacă sistemele de sănătate ale statelor membre sunt diferite. Utilizarea trebuie să fie voluntară, să fie o aplicație sigură și să fie eliminată când nu va mai fi utilă. Sperăm ca această aplicație să fie disponibilă cât se poate de curând.”