Audierile comisarilor - concluziile care se impun în urma experienței din 2014

Practica audierilor publice ale comisarilor candidați reprezintă un exercițiu foarte util pentru potențialii membri ai Comisiei Europene, dar mai ales pentru publicul interesat. Chiar dacă aceste audieri publice nu sunt prevăzute în tratat, acestea s-au desfășurat într-un mod democratic și eficient.

Acestea s-au dezvoltat în ultimii 20 de ani la insistența Parlamentului European, care a cerut candidaților pentru funcțiile de comisari europeni să-si prezinte agendele în fața comisiei și a comisiilor corespunzătoare portofoliului lor, înainte ca Parlamentul să acorde votul său de încredere Comisiei.

În acest context, cu toate că avizele comisiilor privind fiecare comisar în parte nu au nicio importanță juridică, se ține cont de acestea, drept urmare, atunci când acestea au emis avize negative, au avut ca efect modificarea componenței Comisiei sau redistribuirea portofoliilor.

Am votat în favoarea raportului referitor la procedurile și practicile legate de audierea comisarilor deoarece rezultatele au demonstrat faptul că acest proces reflectă echilibrul politic la nivelul Comisiei, mai mult, mass-media a manifestat un interes deosebit, nu doar prin canalele tradiționale, dar mai ales prin interet și platformele de socializare, lucru ce a dus la informarea a sute de mii de cetățeni europeni cu privire la procesele decizionale la nivelul UE.