Calitatea capitalului uman, neglijată de autoritățile naționale

Sănătatea și educația ar trebui să reprezinte priorități de investiție pentru fiecare stat care dorește să devină competitiv și să susțină dezvoltarea continuă a cetățenilor. Din păcate, România este clasată pe ultima poziție la nivelul statelor membre în ceea ce privește noul Index al Capitalului Uman, lansat de Grupul Băncii Mondiale. România a ajuns pe locul 67 în acest clasament, ceea ce implică necesitatea imediată de a lua măsuri prin care să fie îmbunătățite performanțele în educație, dar și rezultatele din domeniul sănătății.

În ultimii cinci ani, calitatea capitalului uman a scăzut considerabil, iar statisticile arată că un copil din România beneficiază numai de 8,8 ani de școlarizare, ceea ce sugerează un decalaj de învățare de 3,4 ani, cel mai mare decalaj din UE. În mod similar, procentul persoanelor în vârstă de 15 ani care vor supraviețui până la vârsta de 60 de ani este de numai 87 %, față de, spre exemplu, 91 % în Croația și 95 % în Suedia.

Ce instrumente are Comisia la îndemână în vederea creșterii competitivității prin îmbunătățirea rezultatelor în sănătate și educație?