Cardul național de sănătate, nefuncțional de 33 de zile!

PPE33 de zile de neputință și incompetență crasă a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate!

Sistemul informatic al medicilor de familie este în colaps total de 33 de zile. Deși a trecut mai bine de o săptămână de la demiterea din funcție a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu de către premierul Dăncilă, sistemul informatic rămâne în continuare nefuncțional. Acest sistem trebuie să fie un liant între medici, pacienţi şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De 33 de zile, medicii de familie sunt obligaţi să introducă datele pacienților în bazele sistemului public de informații în afara programului de lucru, de cele mai multe ori pe timpul nopții, atunci când sistemul nu este atât de solicitat. Din cauza problemelor din sistem, au de suferit foarte mult şi pacienţii, ale căror documente medicale nu sunt înregistrate în timp util. Nefuncționarea cardurilor de sănătate conduce la imposibilitatea decontării serviciilor medicale la pacienții care nu prezintă urgențe ci doar la bolnavii în stare gravă.

Din păcate, și în această criză din sistemul de sănătate, vedem un imobilism cras din partea ministerului Sănătății și a Guvernului României, care nu consideră o prioritate asigurarea unui sistem informatic funcțional în sănătate.

Având în vedere situația disperată cu care se confruntă medicii de familie și pacienții, am adresat o întrebare Comisiei Europene, în baza procedurilor parlamentare de care dispun, în care am solicitat să mi se comunice dacă instituția europeană dispune de informații privind cele mai bune practici în ceea ce privește sistemele informatice medicale din statele UE și dacă, la nivelul Comisiei, există fonduri care se pot aloca în vederea susținerii unor astfel de sisteme naționale.
Vă voi reda răspunsul Comisiei de îndată ce îl voi primi.