Către Congresul Puterilor Locale şi Regionale

Către Congresul Puterilor Locale şi Regionale

          În atenţia domnului Preşedinte, Jean-Claude Frecon

          Domnule Preşedinte,

 Zilele trecute, Guvernul României a emis Hotărârea  Nr. 14/2015 cu privire la alocările bugetare către Unităţile Administrativ-Teritoriale din România, pentru anul 2015. Mai precis, Hotărârea instituie un algoritm în legea bugetului de stat, prin care foarte multe localităţi cu populaţie numeroasă, cu încasări peste medie dar şi comune importante din România, primesc alocări financiare net inferioare faţă de cele aferente anului 2014 sau nu primesc deloc. În această situaţie, se află mai mult de jumătate din numărul UAT-urilor din România, adică peste 1500, care întrunesc aproximativ 10 milioane de cetăţeni români.

Primarii Unităţilor Administrativ-Teritoriale sunt extrem de nemulţumiţi, pentru faptul că Guvernul României şi Prim-Ministrul Victor Ponta nu i-au consultat nici pe ei dar nici pe membrii celor 3 asociaţii de profil din ţara noastră (Asociaţia Comunelor, Asociaţia Oraşelor şi Asociaţia Municipiilor  din România) în legătură cu luarea acestor măsuri discriminatorii care vor duce practic la dezechilibre în sectorul cheltuielilor curente şi de capital. Astfel că, localităţile defavorizate de algoritmul instituit de către Guvern nu îşi mai pot permite co-finanțarea proiectelor europene la nivel local, nu vor mai putea susţine investiţiile şi nu mai pot acoperi cheltuielile de funcţionare a şcolilor, grădiniţelor, iluminatul public, salubritatea sau plata salariilor către angajaţi. Prin acest buget, Guvernul pune în pericol îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor din mediul rural, dar și din mediul urban. În ţara lor, românii sunt văduviţi în acest an de alocări financiare de la bugetul naţional, alocări care se cuvin de drept cetăţenilor, atâta timp cât aceştia sunt contribuabili la bugetul de stat.

Guvernul condus de către liderul Partidului Socialist, Victor Ponta, continuă să practice alocările discreţionare din perioada octombrie-noiembrie 2014 când, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale au fost finanţate cu peste 1 miliard de Lei primării conduse de către primari proveniţi din cadrul partidului de guvernământ, bani care însă ar fi trebuit să fie direcţionaţi către investiţiile majore edilitare de infrastructură a României.

Legislaţia lacunară şi stufoasă din România permite alocarea de resurse financiare după bunul plac al Guvernului dar şi furnizarea pe criterii politice a acestor alocări. Tocmai de aceea, noul proiect de descentralizare şi regionalizare a României trebuie să depăşească aspectul pur politic şi să reprezinte o nouă viziune asupra statului şi a organizării administrativ-teritoriale, având ca scop reducerea decalajelor şi dezvoltarea, fapt subliniat zilele trecute de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

Având în vedere cele exprimate mai sus, vă rog, domnule Preşedinte să îmi comunicaţi care este poziţia Congresului cu privire la situaţia Guvernului României în raport cu Unităţile Administrativ-Teritoriale şi dacă forul pe care dumneavoastră îl conduceţi intenţionează să monitorizeze Guvernul României în legătură cu Hotărârea de buget şi efectele pe care aceasta le produce?

                                                                                          Cu stimă,

                                                               Daniel Buda, Europarlamentar PPE