Comisarul European pe Agricultură trebuie să ceară de îndată activarea art. 25 din Regulamentul UE nr. 1306/2013!

PPEÎn actualul context în care fermierii se confruntă cu dificultăți majore privind desfășurarea activității, dar și sustenabilitatea fermelor, apreciez că se impune activarea de îndată, de la nivelul Uniunii Europene, a mecanismelor care permit alocări financiare din partea Comisiei Europene către fermieri. Astfel, potrivit art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013; „Se stabilește o rezervă menită să ofere sprijin suplimentar sectorului agricol în cazul unor crize majore care afectează producția sau distribuția agricolă. Cuantumul total al rezervei este de 2 800 milioane EUR, cu tranșe anuale egale de 400 de milioane EUR (la prețurile din 2011) pentru perioada 2014 – 2020”.

În acest sens, am trimis astăzi o scrisoare Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, domnul Janusz Wojciechowski, scrisoare pe care o aveți mai jos:

Stimate domnule Comisar European, Janusz Wojciechowski,

Vă scriu în calitate vicepreședinte al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, solicitându-vă ca, în virtutea prerogativelor pe care le aveţi şi în calitate de reprezentant al Comisiei şi de garant al tratatelor, să activați instrumentul de rezervă pentru situațiile de criză din sectorul agricol pe fondul pandemiei COVID-19.
Europa se confruntă cu cea mai mare provocare de după al II-lea Război Mondial, cetățenii și toate sectoarele economice fiind grav amenințate. Sectorul agricol este unul dintre cele mai vulnerabile, iar pe umerii fermierilor stă responsabilitatea furnizării de alimente, în continuare accesibile și de calitate. Fermierii au misiunea biblică de a-i hrăni pe cei mulți, iar astăzi ei sunt chemați în linia întâi pentru a preveni o posibilă criză alimentară. Instituțiile europene trebuie să valorifice toate mecanismele și instrumentele de care dispun astfel încât agricultorii Uniunii să beneficieze de sprijin urgent pentru a se evita orice întârzieri în producerea și furnizarea alimentelor.

Vreau să vă aduc în atenție una dintre multiplele probleme din sectorul agricol pentru a evidenția încă o dată necesitatea deblocării fondurilor disponibile pentru acest sector în contextul de criză în care ne aflăm. Piața laptelui se confruntă cu următoarea problemă: multe fabrici refuză să colecteze laptele de la ferme, motivând că a scăzut consumul de produse dar și că s-au închis restaurantele unde ei livrau aceste produse. În același timp, spun aceștia, nu pot să intre în supermarketuri din cauza numeroaselor dificultăți și a procedurilor birocratice. Problema este că fermierii al căror lapte nu se mai colectează și prin urmare, nu mai pot să își vândă laptele, se confruntă cu o lipsă de Cash care să le permită efectuarea însămânțărilor de primăvară, aplicarea unor tehnologii rezonabile prin care să obțină producții minimale. Cel mai grav este că nu au bani să cumpere hrană animalelor. Soluția pe care o văd eu este aceea de a direcționa procesatorii de lapte în vederea obținerii unor produse lactate care să poată fi păstrate un timp îndelungat cum ar fi cașcavalul, untul sau brânza telemea. Aceste produse ar trebui cumpărate de stat și puse într-o rezervă, urmând ca mai apoi să fie scoase la vânzare.
În acest sens, Comisia Europeană ar trebui să mobilizeze fonduri europene pentru a sprijini statele membre în demersul lor. Regulamentul european nr. 1306/2013 prevede clar la articolul 25 posibilitatea activării rezervei pentru situațiile de criză din sectorul agricol: „Se stabilește o rezervă menită să ofere sprijin suplimentar sectorului agricol în cazul unor crize majore care afectează producția sau distribuția agricolă. Cuantumul total al rezervei este de 2 800 milioane EUR, cu tranșe anuale egale de 400 de milioane EUR (la prețurile din 2011) pentru perioada 2014 – 2020”. Același lucru trebuie făcut și în sectorul de carne, acolo unde există excedent. Este posibil să se impună această măsură la carnea de miel în perioada următoare, dacă se blochează sau se diminuează exportul.
Este foarte dificil de prezis perioada până când economia globală își va relua activitatea, dar până atunci, sectorul agricol trebuie să continue să ofere alimente de calitate și la prețuri accesibile. Sectorul agricol și mai ales cel zootehnic au o anumită particularitate: animalele nu sunt la fel ca niște mașini pe care să le poți pune într-un hangar până trece criza!

În virtutea prerogativelor de care dispuneţi, vă solicit respectuos, stimate domnule Comisar, să activați rezerva pentru situațiile de criză din sectorul agricol, prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pentru a sprijini fermierii să supraviețuiască pe piață și să furnizeze alimente suficiente pentru cetățeni, în acest context dramatic. De asemenea, vă solicit respectuos mobilizarea fondurilor europene disponibile pentru înființarea unei rezerve de către statele membre, respectiv de către România, pentru depozitarea și comercializarea produselor lactate achiziționate de la fermieri.

Vă rog să primiţi, domnule Comisar, expresia înaltei mele consideraţii şi aprecieri pentru activitatea pe care o desfăşuraţi şi, de asemenea, recunoştinţa pentru eforturile pe care le depuneţi în sprijinul fermierilor europeni în lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Domnului Comisar European pentru Agricultură Janusz Wojciechowski