Crucea Iancului, locul unde Avram Iancu, Pelaghia Roșu și eroii neamului românesc sunt pomeniți an de an!

PPELa fel ca aproape în fiecare an, am răspuns invitației organizatorilor de a participa la Sărbătoarea de la Crucea Iancului, un eveniment extrem de important din Țara Moților. Dar iată scurta mea intervenție:

“Preacucernice părinte paroh, stimate domnule primar Viorel Ghic, domnilor deputați și senatori, domnilor primari, dar mai ales dragi locuitori ai muntelui, dați-mi voie să vă spun în primul rând “Bine v-am regăsit”. Mă bucur că, și în acest an, putem fi împreună în aceste locuri care mustesc de istorie, pentru a-i cinsti și comemora pe cei care, de-a lungul veacurilor, și-au dat viața pentru libertatea noastră. Tocmai de aceea, avem obligația morală de a nu-i da uitării și de a-i cinsti cum se cuvine. Poporul român a reușit să își păstreze propria identitate de-a lungul veacurilor sau a secolelor, tocmai păstrându-și valorile spirituale, tradițiile dar și cinstindu-și eroii neamului. Aș dori să imi exprim sentimentul de respect și apreciere pentru toți locuitorii muntelui care, deși trăiți în locuri de o frumusețe desprinsă din basm, știind că viața nu vă este întotdeauna ușoară aici la munte, ați decis să rămâneți în continuare pe aceste meleaguri. 

Timp de 5 ani de zile, în primul mandat de membru al Parlamentului European, voi, ce din zona muntelui, ați fost pentru mine o prioritate. Astfel, mă bucur să vă pot informa astăzi că, începând cu anul 2021, dumneavoastră, cei din zona montană, veți avea posibilitatea să obțineți pe hectarul de teren, fie de pășunat sau de altă natură, între 500 euro și până la 1000 euro pentru cei care fac agricultură fără îngrășăminte chimice. De asemenea, cei care veți decide să vă creșteți vacile în pășune, veți putea obține până la 500 euro pe cap de vacă. Tot începând cu 2021 încolo, cei care au până la 40 ani pot obține până la 100.000 și, ce este foarte important, că și persoanele peste 40 ani pot obține peste 100.000 euro dacă decid să se întoarcă acasă și să practice agricultura. Nu în ultimul rând, cei care decid să își împădurească terenurile, vor avea la dispoziție fonduri pentru a face acest lucru. 

Vreau să vă asigur că mai departe, în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, mă voi bate în fiecare zi pentru ca voi, cei din zona de munte și nu numai, să aveți o viață mai bună. Și aș încheia cu cuvintele părintelui paroh de la slujbă și anume: Dumnezeu să fie cu voi și voi cu Dumnezeu!”