Fermierii din România și întreaga UE au nevoie de un răspuns ferm cu privire la Acordul Verde!

PPEAmbiția ecologică a Acordului Verde trebuie să țină cont de supraviețuirea fermierilor pe piața europeană! În cadrul comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a avut loc un schimb de opinii cu dna Marija Vučković, ministru al agriculturii, privind prioritățile Președinției croate a Consiliului Uniunii Europene în domeniul agriculturii. În dialogul pe care l-am avut cu doamna ministru, i-am adus în atenție preocupările semnalate de fermierii europeni cu privire la implementarea Acordului Verde.

Iată intervenția pe care am avut-o:
Doamna ministru, vreau să vă întreb o chestiunea legată de Acordul Verde. Săptămâna trecută, peste 10.000 de fermieri au fost în stradă în Berlin, mamifestându-și preocuparea față de această problemă. De asemenea, în România avem fermieri îngrijorați de implementarea Acordului Verde. Ei nu știu care sunt condițiile care trebuie să fie respectate și în același timp, nu știu dacă acești bani vor fi apropiabili pentru ei.
Plecând de la faptul că avem această diferență foarte mare a cuantumului subvențiilor între statele din estul Europei și cele din vestul Europei, care este mesajul dumneavoastră pentru acești fermieri? Ei își pun problema însăși existenței mai departe pe piață având în vedere și acordurile comerciale care au fost încheiate cu unele state, cum ar fi Mercosur. În opinia mea, aceste acorduri permit să intre produse ce nu respectă standardele de calitate europene. Vă mulțumesc.

Marija Vučković, ministru al agriculturii, a transmis faptul că: „Este o onoare pentru mine să vă prezint prioritățile croate în domeniul agriculturii. Vom lucra cu obiectivul de a face față obiectivelor esențiale cum ar fi schimbarea climatică, populismul și așa mai departe. Președinția are patru priorități: ne dorim ca toți cetățenii UE să se poată dezvolta în mod egal, inclusiv și durabil. Avem nevoie prin urmare, de un buget în care agricultura să își mențină statutul său prioritar.
În ce privește Acordul Verde, pot să vă spun că administrația și agricultorii de 20 de ani se tot adaptează la modificările care se produc în permanență. Ne vom centra pe strategia De la fermă la farfurie. Vom încerca să punem accentul pe reducerea utilizării de pesticide și să găsim alternative pentru agricultori.
Politica agricolă comună este extrem de importantă pentru agricultori, dar în general pentru toți cetățenii UE. PAC-ul este una din politicile cele mai complexe, iar la momentul actual, prin actuala reformă vom aplica principii precum simplificarea, durabilitatea. Cadrul PAC s-a dezvoltat de-a lungul timpului astfel încât am ajuns să avem multe reguli complexe. Salutăm inițiativa de simplificare pentru viitorul PAC. Vom urmări planurile naționale strategice și nu dorim sancțiuni neproporționale pentru micile omisiuni săvârșite de mici agricultori. Viitorul PAC prezintă o tendință foarte clară și anume o implicare mult mai mare a statelor membre. Câteva cuvinte referitoare la durabilitate. Durabilitatea a revenit în discuțiile PAC și de asemenea în dezbaterile legate de Pactul ecologic european. Agricultura trebuie să își aducă contribuția pentru a proteja mediul și biodiversitatea, însă se pune întrebarea cum vom atinge aceste obiective ambițioase?
Propunerea pachetului de reformă implică o protecție mai mare pentru climă și mediu: crește finanțarea activităților în favoarea climei și pe de altă parte, scade bugetul pentru PAC. Deci, ambițiile din ce în ce mai mari nu se pot realiza dacă nu avem și mijloace financiare pe măsură.
În ultimele decenii, europenii acordă din ce în ce mai mare importantă unui mediu curat. Susținem o abordare globală nouă care considerăm că va asigura o perioadă de tranziție către un sistem de alimentar just, durabil și inovator în același timp. Aici se include si strategia De la fermă la farfurie.”