Fermierii români, fără recolte și cu buzunarele goale

În urma culturile agricole distruse de seceta din acest an, agricultorii riscă să rămână fără despăgubiri, deoarece ajutorul de minimis este epuizat, iar fermierii nu mai pot beneficia de această schemă de ajutor. Sunt două scheme prin intermediul cărora se pot da ajutoare: ajutor de minimis, de 15 000 de euro/fermier în trei ani, și, a doua soluție, schema pe IMM-uri, până în 200 000 de euro. Problema apare în cazul celei de a doua opțiuni, deoarece fermierii trebuie să dovedească cu date din contabilitate pierderile pe care le-au înregistrat, iar cei mai mulți dintre fermierii români nu au o evidență contabilă a producției agricole realizată în anii anteriori pentru a se putea face o comparație și, astfel, să se stabilească pierderea înregistrată. Anul trecut, din 600 de milioane de lei de distribuit, s-au dat doar 280 de milioane de lei pentru că ceilalți agricultori nu au fost în măsură să răspundă cerințelor. Potrivit Ministerului Agriculturii, 1,16 milioane de hectare de terenuri agricole au fost distruse de seceta din acest an, iar principalele culturi afectate au fost porumbul și floarea soarelui.

Ce instrumente are Comisia la îndemână în vederea sprijinirii agricultorilor afectați de secetă?