Conform datelor publicate de Comisia Europeană, rata abandonului școlar din România este foarte ridicată, peste media europeană cu 6 %. În ceea ce privește competențele digitale, doar 29 % dintre români dețin astfel de competențe în comparație cu procentul de 58 % la nivel european. Investițiile scăzute în educație, riscul ridicat de sărăcie în rândul românilor, deficitul cadrelor didactice competente în sistem sunt doar câteva din problemele care sunt factori declanșatori în ceea ce privește abandonul școlar. Creșterea abandonului școlar nu face altceva decât să determine creșterea numărului tinerilor neangajați, al gradului de sărăcie continuă a populației și al dependenței de ajutoare venite din partea statului. Atât timp cât elevii sunt în prag de sărăcie, aceștia nu sunt susținuți să rămână în școală.
Cu puțin timp în urmă, am adresat Comisiei Europene o întrebare scrisă, prin care am solicitat să îmi comunice instrumentele de care dispune în vederea combaterii abandonului școlar la nivel european. În răspunsul primit din partea Comisarului european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, domnul Tibor Navracsics, acesta mi-a comunicat faptul că reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii a reprezentat o prioritate la nivel european, existând instrumente concrete în sensul acesta.
Vă redau mai jos răspunsul Comisarului Navracsics:
“În conformitate cu articolul 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, statele membre sunt pe deplin responsabile de organizarea sistemelor lor educaționale. Comisia joacă un rol de sprijin, de exemplu prin metoda deschisă de coordonare, prin diseminarea de bune practici, prin susținerea proiectelor transnaționale în cadrul programului Erasmus+ și prin furnizarea de fonduri europene. Reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii a reprezentat o prioritate la nivel european, în special prin:
– recomandarea Consiliului privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii (2011) care invită statele membre să pună în aplicare strategii cuprinzătoare menite să combată acest fenomen
– două grupuri de lucru tematice (2011-2015) care fac schimb de bune practici și de experiență pentru punerea în aplicare a acestor strategii
– setul de instrumente europene online pentru școli, cu dovezi care îi ajută pe specialiști și pe responsabilii politici în identificarea factorilor care ar putea contribui la prevenirea părăsirii timpurii a școlii.
În 2017, Comisia Europeană (prin Serviciul de sprijin pentru reforme structurale – SRSS) a efectuat un studiu privind practicile de colectare și analiză a datelor privind părăsirea timpurie a școlii în România. Pe baza acestui studiu, SRSS sprijină în prezent punerea în aplicare a unui mecanism de alertă timpurie pentru a contribui la îmbunătățirea colectării de date privind riscul de părăsire timpurie a școlii și la consolidarea coordonării între școli, inspectorate și alte instituții relevante. Fondul social european cofinanțează o serie de proiecte care vizează combaterea acestui fenomen, cum ar fi atragerea de profesori motivați în școlile defavorizate, îmbunătățirea calității educației și îngrijirii copiilor preșcolari și programele de tip „a doua șansă”.