Condițiile meteo de anul trecut, împreună cu depopulările masive și mortalitatea crescută în rândul familiilor de albine au ridicat probleme majore, suscitând îngrijorări în rândul apicultorilor din România. De asemenea, efectele nocive ale neonicotinoidelor asupra familiilor de albine au fost extrem de întâlnite în multe zone din țara noastră — în jur de 33 de județe au semnalat astfel de probleme. Trebuie menționat și faptul că efectul neonicotinoidelor nu este imediat, ci apare în timp și afectează inclusiv puietul și generațiile următoare.

România se află pe locul al patrulea în ceea ce privește producția de miere din Europa și totuși este pe ultimul loc în clasamentul european când vine vorba de consumul de miere, cea mai mare cantitate de miere fiind exportată în interiorul granițelor Uniunii Europene.

Ce măsuri consideră Comisia că ar trebui luate pentru ca efectele negative care se răsfrâng asupra apicultorilor și producției de miere din România să se diminueze?