Posibilitatea acordată cetățenilor de a se exprima prin intermediul unor inițiative legislative reprezintă un pas important în asigurarea legitimității și consolidării democrației participative la nivelul Uniunii Europene. Acest fapt este un adevăr indiscutabil și este necesar ca instituțiile responsabile să contribuie la bunul mers al procedurilor astfel încât acest instrument democratic să funcționeze.

Ținând cont de faptul că din 2012 până în prezent doar trei inițiative din cele 51 de cereri de lansare a unei inițiative au fost admisibile, este nevoie ca acest instrument să fie simplu, clar și ușor de utilizat și făcut cunoscut la scară largă.

Am votat în favoarea raportului referitor la inițiativa cetățenească europeană deoarece sunt de părere ca este esențial ca cetățenii europeni să poată contribui la exercitarea prerogativelor legislative ale Uniunii și să fie implicați în mod direct la inițierea propunerilor legislative.