Intervenţii de un minut privind chestiuni politice importante

Doamnă președintă, recent am discutat cu zeci de fermieri din regiunea mea despre dificultățile pe care le întâmpină în desfășurarea activității lor. Problema majoră este determinată de importurile masive de produse alimentare, fapt care îi privează de o piață de desfacere pentru produsele autohtone. În 2017, potrivit INS, în România au intrat alimente în valoare de 5,1 miliarde de euro, în timp ce exportul a fost doar de câteva sute de milioane de euro.

Dificultățile acestora derivă din faptul că prețul produselor importate și comercializate în România este mult sub prețul de cost. Astfel, un fermier autohton care deține o fermă de porci, abator și spațiu propriu de comercializare trebuie să vândă kilogramul de carne la 3,5 Euro pentru a supraviețui pe piață. Carnea importată este vândută în supermarketuri la un preț de doar 2,5 euro, mult sub prețul de cost în orice parte a Europei.

Fără o combatere eficientă a concurenței neloiale, România riscă să ajungă o țară fără fermieri autohtoni și o imensă piață de desfacere pentru alimentele produse în alte țări, cu alte cuvinte, concurența neloială este o bombă atomică cu efect întârziat pentru fermierii din România.