Introducerea unor sisteme compatibile de înregistrare a animalelor de companie la nivelul tuturor statelor membre

Au fost semnalate de către diferite organizații non-guvernamentale, autorități compentente, precum și organizații ale medicilor veterinari creșteri ale comerțului ilegal cu animale de companie, însoțite de numeroase abuzuri ale sistemului de circulația a animalelor de companie.

Această utilizare abuzivă a sistemului de circulație a animalelor de companie este estimată ca fiind pe locul al treilea dintre cele mai profitabile forme de comerț ilegal în UE, după traficul de stupefiante și cel de arme. Repercursiunile asupra acestei practice sunt grave, având implicații negative atât asupra sănătății umane, cât și asupra animalelor de companie. Astfel, 70 % din bolile nou apărute la om în ultimele decenii sunt de origine animală, drept urmare, comerțul ilegal cu animalele de companie favorizează extinderea unor boli care ar putea periclita sănătatea cetățenilor. Totodată, animalele de companie care sunt comercializate ilegal, de cele mai multe ori sunt crescute în condiții precare, prezentând un risc ridicat de îmbolnăvire.

M-am exprimat în favoarea acestui raport deoarece consider că prin introducerea unor sisteme compatibile de înregistrare a animalelor de companie la nivelul tuturor statelor membre s-ar asigura respectarea cerințelor bunăstării animalelor și de asemenea s-ar limita riscurile asociate comercializării ilegale a animalelor de companie.