Le mulțumesc în primul rând clujenilor pentru înalta responsabilitate civică pe care au manifestat-o cu ocazia votului.

PPEPrezența de 62,06% (377.882) pe județ și 71,96% (195.815) pe Municipiul Cluj-Napoca, a plasat județul Cluj în primele locuri la nivel național. Îi felicit pe toți românii care au optat pentru președintele Klaus Iohannis, pentru cel care, timp de 5 ani de zile a reprezentat cu succes interesele României, atât pe plan intern cât și pe plan extern, fie că vorbim de UE sau de ceilalți parteneri internaționali, pentru cel care a garantat securitatea internă, protejându-i pe români de derapajele de la principiile democratice și ale statului de drept. Îi asigur pe toți clujenii, indiferent cu cine au votat, că atât președintele Klaus Iohannis cât și Guvernul liberal, vor avea ca principale obiective transformarea României, schilodită de PSD, într-o Românie normală, o Românie în care, cei care sunt plecați afară să se poată întoarce acasă, iar cei care sunt în țară, să își poată găsi liniștea și prosperitatea la ei acasă.