Legumicultorii înregistrează pierderi îngrijorătoare din cauza unui dăunător relativ nou

Culturile agricole din bazinul legumicol Olt sunt compromise din cauza atacurilor unei molii numită Tuta absoluta în rândul agricultorilor. Molia minieră a tomatelor este un dăunător relativ nou în țara noastră, atacurile fiind semnalate începând cu 2009. Răspândirea s-a efectuat prin import, prin intermediul tomatelor recoltate, iar de atunci, s-a extins în ritm alert în toate bazinele legumicole din țară.

Această insectă, în ciuda dimensiunii reduse, reprezintă motivul pentru care multe culturi de tomate au fost distruse, cu pierderi de până la 100 %, conform specialiștilor. Astfel, devin foarte importante metodele de prevenire în lupta cu acest dăunător de temut deoarece, odată intrat în cultură, combaterea este dificilă sau imposibilă. Viteza foarte mare cu care larvele distrug cultura atacată și rezistența la foarte multe insecticide face ca Tuta să fie considerată dăunător de carantină.

Care sunt instrumentele de care dispune Comisia în vederea sprijinirii agricultorilor ale căror culturi au fost distruse de dăunătorul molia minieră?