Malnutriția infantilă în țările în curs de dezvoltare

Daniel Buda (PPE ), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluții, deoarece problema malnutriției infantile este unul dintre principalii factori care împiedică țările aflate în curs de dezvoltare să iasă din sărăcie, iar copiii să poată avea șansa la viață.

Ameliorarea alimentației copiilor este un factor esențial în dezvoltarea unei populații sănătoase, factor ce determină automat și creștere economică și progrese sociale în aceste țări. O serie de cercetări au arătat faptul că malnutriția derivă din lipsa unor elemente esențiale precum calciul, fierul, vitamina A, dar și a problemelor care intervin în perioada de alăptare. Aceste carențe pot produce întârzieri ale creșterii sau chiar decese, din cauza îmbolnăvirii mamei sau a copilului.

Așadar, țările aflate în curs de dezvoltare nu pot ieși din sărăcie și nu pot progresa din punct de vedere economic dacă populațiile nu ajung la un nivel de siguranță nutrițională. Iar pentru ca acest lucru să se materializeze, este nevoie ca Uniunea Europeană și statele dezvoltate să intervină, pentru a da o mână de ajutor în tratarea și combaterea malnutriției infantile.