Măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Suediei

Pe fondul crizei imigranților, Suedia se confruntă cu un aflux ridicat de resortisanți ai statelor terțe pe teritoriul său, solicitând astfel suspendarea obligațiilor sale în temeiul Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601 ale Consiliului. În anul 2015, Suedia a înregistrat cel mai mare număr de solicitanți de protecție internațională pe cap de locuitor în UE (11 503 de solicitanți la un milion de locuitori), iar în martie 2016 a primit un total de 170 104 de solicitanți, dintre care 73 331 copii și 36 181 minori neînsoțiți. De asemenea, unul din patru solicitanți sunt minori neînsoțiți care au nevoi speciale, drept pentru care se impune un volum mai ridicat de resurse financiare pentru a li se asigura accesul la îngrijiri medicale, locuință decentă și educație, în conformitate cu normele UE privind azilul.

Această situație dificilă cu care se confruntă Suedia, atât țară de sosire inițială, cât și de destinație finală, justifică luarea de măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Suediei, motiv pentru care m-am exprimat în favoarea acestui raport.