Potrivit unui raport al Green Peace România, dintre cele 31 de grupuri energetice pe cărbune existente în România, 21 funcționează ilegal. Statul nu și-a respectat angajamentele privind montarea unor instalații de depoluare a gazelor evacuate.

Unele termocentrale s-au închis pentru că nu au reușit să reducă poluarea, în timp ce altele au continuat să funcționeze, multe fără a respecta standardele de emisii și, în unele cazuri, fără autorizații integrate de mediu valabile.

Impactul poluării termocentralelor pe cărbune din România se ridica în anul 2009 la 2 731 de decese premature, aproximativ 1 284 de cazuri noi de bronșită cronică și peste 619 660 de zile de lucru pierdute anual. Costurile poluării sunt estimate la aproximativ 6,4 miliarde de euro anual.

În ultimii ani, termocentralele din România au avut emisii la coș cu depășiri chiar de peste zece ori ale standardelor aplicabile în UE. Astfel, sunt cazuri precum cele ale termocentralelor din Oradea, Mintia, Drobeta, Iași, Paroșeni, care nu au redus emisiile și funcționează ilegal.

În aceste condiții, angajamentele climatice și contribuția României la limitarea creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius și tranziția către o economie cu zero emisii de carbon sunt obiective foarte îndepărtate.

Ce instrumente are Comisia la îndemână pentru a reduce cantitatea acestor emisii, dar și pentru a restricționa activitatea termocentralelor care funcționează ilegal?