În această zi, în cadrul ședinței plenare de la Strasbourg, s-a dezbătut în forul legislativ al Parlamentului European rezoluția prin care România și Bulgaria cer aderarea la spațiul Schengen.
Vă redau mai jos intervenția mea:
Domnule președinte, mulțumesc! Mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinirea procesului de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen! Mulțumesc, domnule comisar și, de asemenea, mulțumesc, domnule ministru! Din 2011, România îndeplinește toate condițiile tehnice. A făcut investițiile necesare în sistemele de securitate, a consolidat legislația și a pregătit constant funcționarii din domeniul. Războiul din Ucraina a demonstrat încă o dată, că autoritățile din România au capacitatea de a gestiona mari fluxuri migratorii. Am asigurat un tranzit constant de cereale din Ucraina către toate zonele lumii, prevenind foametea. Am fost și suntem parte integrantă a eforturilor comunității internaționale de a pune capăt acestui război dus de Putin. Ne-am exprimat, așadar, solidaritatea în momente dificile pentru Uniunea Europeană. Am fost și suntem furnizori de securitate și stabilitate în regiune.
Nu cerem altceva, decât un drept pe care l-am câștigat. Cerem să fim primiți acolo unde ne este locul. În caz contrar, riscul apariției unor curente extremiste este imens, iar prețul plătit de proiectul european va fi unul mult prea mare. Un lucru să fie clar, domnule comisar, un lucru să fie clar, domnule ministru! Putem să oferim mai departe solidaritate în vremuri de război, să garantăm stabilitatea în vremuri greu încercate, dar nu vom mai tolera să fim umiliți!
Astăzi, românii și bulgarii, firmele din România și din Bulgaria nici nu concep că aceeași uniune nu vrea să fie solidară cu ei și să le acorde ceea ce în mod profund și nedrept le-a fost refuzat atât de mult timp, accesul în Spațiul Schengen! Mulțumesc!
Mikuláš Bek a declarat în numele Consiliului UE:
– Presiunile considerabile asupra Uniunii Europene au pus la încercare capacitatea noastră de răspuns, astfel s-au impus eforturi considerabile pentru a întări zona Schengen.
– Consideră că extinderea Spațiului Schengen este un element important, care acum lipsește.
– Președenția se angajează să realizeze progrese pentru a da posibilitatea României și Bulgariei să fie state cu drepturi depline ale Spațiului Schengen, încercând să obțină adoptarea unei decizii prin unanimitate la Consiliul din luna decembrie.
– A facilitat vizitele unor grupuri de experți în România și Bulgaria, care vor avea loc săptămâna viitoare. Vizitele vor viza ambele state, fiind primite în mod voluntar și într-o atmosferă de încredere reciprocă.
Margaritis Schinas a declarat în numele Comisiei Europene:
– Din 2011, Comisia a susținut în mod activ completarea Spațiului Schengen. Astfel încât să li se permită tuturor statelor membre, care nu fac parte din SpațiuluiSchengen, să li se alăture zonei!
– Acest lucru ar crește nu doar securitatea noastră, ci și coeziunea.
– Laud partenerii noștri bulgari și români pentru modul în care au reușit să gestioneze frontierele externe în fața unui val mare de refugiați veniți din Ucraina.
– Comportamentul lor a fost exemplar și ne-a făcut pe toți mândri de ei.
– De aceea pot să spun că avem vești excelente venite din partea președinției cehe, care și-a asumat extinderea spațiului Schengen ca prioritate.
– Bulgaria și România rămân în continuare angajate în acest demers de a aplica corect regulile Schengen și de a contribui la funcționarea adecvată a acestei zone.