Obiecție prezentată în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură: autorizația pentru soia modificată genetic MON 87708 x MON 89788

Mediul și siguranța alimentară trebuie să fie cadrul de manevră limită al dezvoltării pieței interne, fără de care orice progres economic ar însemna de fapt un atac la sănătatea tuturor consumatorilor, consumatori ce sunt protejați de tratatele europene. Ori această protecție trebuie să devină una efectivă și nu putem vorbi de efectivitate, când dorim să aprobăm produse cu potențial risc cancerigen.

Pe de altă parte, introducerea pe piață a unor produse alimentare, ingrediente alimentare și furaje care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia MON 87708 × MON 89788 nu trebuie să fie respinsă, în condițiile în care nu există studii științifice concrete care să confirme pericolul acestei substanțe pentru consumatori. În acest context, m-am exprimat împotriva Obiecției prezentate în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură: autorizația pentru soia modificată genetic MON 87708 x MON 89788.