Oleg Sențov, un simbol al luptei pentru democrație!

PPEAstăzi, în plenul Parlamentului European, a avut loc o ședință solemnă cu ocazia acordării premiului Saharov regizorului ucrainean , laureat al acestui premiu în 2018. Oleg Sentsov a fost arestat în 2014, după ce a protestat, ca mii de ucraineni, împotriva anexării Crimeei sale natale de către Rusia. Câștigătorul din 2018 al Premiului Saharov pentru libertate de gândire a fost eliberat din închisoare după ce a petrecut peste 5 ani în spatele gratiilor. El a fost condamnat în 2015 de o instanță rusă la 20 de ani de închisoare pentru „conspirație la comiterea unor acte teroriste”. Procesul său a fost descris ca fiind nedrept de către organizațiile internaționale.

Iată câteva mesaje transmise în discursul Laureatului Oleg Sențov: „Este o onoare imensă pentru mine, dar și o responsabilitate enormă. Accept acest premiu ca o distincție acordată deținuților ucraineni care au fost în închisorile ruse, ca o onoare pentru toți soldații care luptă pentru independența noastră. S-au spus multe despre posibile negocieri de pace cu Rusia. Eu nu am încredere în Putin și vă cer și dvs. să nu aveți. Rusia și Putin nu doresc pace în Ucraina, doresc să o vadă îngenuncheată. Nu doresc să aplice principiile statului de drept. Noi nu ne vom lăsa, vom lupta până la capăt. Sistemul nostru este arhaic, corupt într-o țară care nu s-a schimbat, avem de-a face cu agresiuni militare, în fiecare săptămână mor soldați de-ai nostri. O țară extrem de eurofilă astăzi este Ucraina. Nu există altă cale. Calea europeană este o chestiune de supraviețuire pentru noi, ca popor. Oricând unul dintre dumneavoastră se întreabă ce relații să aibă cu Putin dincolo de noi, vă rog să vă aduceți aminte de miile de persoane care au murit în Ucraina. Amintiți-vă de tătarii din Crimeea care sunt poate arestați chiar acum. Nu-i uitați. Trăiască Ucraina!”