Parlamentul European va vota noua Comisie Europeană!

PPESăptămâna aceasta sunt prezent la Parlamentul European de la Strasbourg, unde particip la lucrările şedinţei plenare. Președinta aleasă Ursula von der Leyen își va prezenta echipa și programul în plen, miercuri dimineață. În urma unei dezbateri, europarlamentarii vor decide cu majoritate simplă dacă vor alege sau nu Comisia. Dacă este aprobată, noua Comisie își va începe activitatea pe 1 decembrie. Votul în plen pune capăt procedurii de examinare de către Parlament a echipei de comisari propuse, procedură care asigură legitimitatea democratică a organului executiv al UE.

Tot miercuri, Parlamentul urmează să aprobe bugetul pentru anul viitor pentru investiții în UE și statele sale membre. Bugetul, convenit cu Consiliul pe 18 noiembrie, va stimula investițiile în acțiuni climatice, cercetare, infrastructură și tineri.

În cadrul ședinței plenare, se vor mai dezbate o serie de subiecte importante, precum:

▶️ Protejarea apărătorilor pădurilor și ai mediului în UE
▶️ Bugetul 2020
▶️ Urgența climatică și de mediu
▶️ Reacția UE la evenimentele meteorologice extreme și la impactul acestora: cum să protejăm zonele urbane europene și patrimoniul cultural al acestora

De asemenea, se vor supune la vot o serie de rapoarte și propuneri de rezoluție precum:
▶️ Acordul UE-Ucraina de modificare a preferințelor comerciale pentru carnea de pasăre și preparatele din carne de pasăre prevăzute de Acordul de asociere UE-Ucraina
▶️ Mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru a-i oferi asistență Greciei
▶️ Acordul UE/SUA privind alocarea unei părți a contingentului tarifar pentru importurile de carne de vită de calitate superioară

Vă voi reda discuţiile şi dezbaterile care vor avea loc în cadrul şedinţelor la care voi participa însă până atunci, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri, vă stau la dispoziţie pentru a vă răspunde.