Partidul Național Liberal, pregătit pentru alegerile prezidențiale!

PPEAstăzi am fost prezent la postul VIA Cluj TV unde, alături de jurnalistul Claudiu Pădurean, am discutat despre alegerile prezidențiale și candidatura domnului președintele Klaus Iohannis, susținut de către Partidul Național Liberal. 

PNL, împreună cu domnul președinte Klaus Iohannis, au fost de-a lungul timpului luminițele de la capătul tunelului, luminițele speranței că România are resursele necesare pentru a se consolida ca un stat puternic în Europa.
Domnul președinte Klaus Iohannis a apărat democrația, fiind un adevărat gardian al democrației, s-a solidarizat cu protestele legitime ale societății, a încurajat manifestarea civică și a fost alături de oamenii revoltați în momentele critice pentru societate. Domnia sa a făcut ca România să fie apreciată și respectată în UE și NATO și a ținut România ancorată în drumul european, pro-occidental, alături de SUA, în pofida atacurilor repetate ale liderilor PSD-ALDE față de oficialii europeni și față de NATO. PNL și domnul președinte Klaus Iohannis au apărat interesele românilor care își doresc o Românie europeană respectată și apreciată în primul rând al statelor europene, ceea ce s-a văzut din plin la Summitul UE de la Sibiu când, practic, Iohannis a adus Europa în România la cea mai importantă reuniune de șefi de stat și de guvern din UE.
România are nevoie de normalitatea pe care nu a avut-o pe deplin niciodată, dar către care întotdeauna a aspirat pentru că a știut că poate fi obținută în cele din urmă. Iar această normalitate poate fi garantată și asigurată de domnul președinte Klaus Iohannis, alături de PNL și într-un strâns parteneriat cu cetățenii.