„Planul de investiții pentru o Europă sustenabilă dă viață angajamentului unei Europe neutre din punct de vedere climatic!”

PPEÎn cadrul ședinței plenare a Parlamentului European reunit la Strasbourg, are loc dezbaterea referitoare la Planul de investiții sustenabile, Fondul pentru o tranziție justă și Foaia de parcurs pentru o Europă Socială.

Frans TIMMERMANS, vicepreședintele Comisiei Europene, a transmis următoarele idei: „Luna trecută, am prezentat Pactul Ecologic European răspunzând cerințelor cetățenilor ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic. Acum, după patru săptămâni, prezentăm pachetul financiar să susținem aceste obiective. Mecanismul pentru o tranziție justă- noi transmitem un mesaj fermierilor din Irlanda, tuturor europenilor: știm că vă confruntați cu o cale mai abruptă pentru a ajunge la o neutralitate climatică. Știm că perspectivele de viitor pot fi dificile. Acest mecanism reprezintă promisiunea UE de a fi aproape de voi. Propunem trei piloni. 7,5 miliarde de euro, pe lângă propunerea făcută de CE în fondul pentru o tranziție justă, în sprijinul întreprinderilor, pentru a sprijini investițiile în energii curate. Vom oferi un acces dedicat în InvestEU. Acest lucru va mobiliza fonduri private de până la 45 de miliarde de euro ca regiunile să creeze noi afaceri verzi.
Suntem într-o situație de urgență. Parlamentul înțelege acest lucru. Invităm statele membre să identifice acele regiuni care au nevoie de fonduri. Va fi un efort colectiv.”

Valdis DOMBROVSKIS, vicepreședintele Comisiei Europene, a subliniat următorul mesaj: „Planul de investiții pentru o Europă sustenabilă dă viață angajamentului unei Europe netru din punct de vedere climatic. Creează politici, instrumente noi. Sectorul de afaceri trebuie să gândească ecologic. Proiectele verzi reprezintă 14 miliarde de euro, iar mecanismul pentru o tranziție justă va ajunge la 100 de miliarde de euro în noul CFM. BEI își va crește finanțarea de la 25% la 50% pentru proiectele ecologice. Vom avea stimulente importante.
Foaia de parcurs pentru o Europă socială: ca și vicepreședinte executive, trebuie să spun că trebuie să avem o tranziție justă care să îi includă pe toți. Dacă vrem ca durabilitatea să fie în centrul acțiunilor noastre, vom face un pas important prin aceste investiții.”