PNL Huedin, pregătit de victoria domnului președinte Klaus Iohannis!

PPEAlături de primarul Orașului Huedin și prim-vicepreședintele PNL, Mircea Moroșan și alături de colegii liberali, am participat astăzi la ședința Biroului Politic Local al organizației apoi am stat de vorbă cu cetățenii din Huedin despre alegerile prezidențiale din 10 noiembrie și despre candidatura domnului președinte Klaus Iohannis pentru un nou mandat. 

Este întotdeauna o plăcere să revin în orașul de la poalele Muntelui Vlădeasa, în mijlocul organizaţiei de suflet a Partidului Naţional Liberal Cluj, o organizaţie ale cărei rezultate o recomandă ca pe o organizaţie fanion, rezultate în spatele cărora stă o muncă politică temeinică şi perseverentă.
Am convingerea că și în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, organizația PNL Huedin va fi la fel de performantă iar cu ajutorul votului cetățenilor, vom putea contribui substanțial la victoria electorală a domnului președinte Klaus Iohannis.
Din păcate, Guvernarea PSD-ALDE și-a demonstrat incapacitatea de absorbție a fondurilor europene în folosul cetățeanului român și al comunităților, a transformat România de astăzi într-o țară în care incompetența este ridicată la rang de virtute, iar guvernarea este bazată doar pe clientela de partid și nepotism, o țară în care siguranța cetățeanului este la fel de vulnerabilă ca o frunză în vânt.
În acest context, România are nevoie de un președinte de dreapta, dar și de o guvernare de dreapta responsabilă, iar domnul Klaus Iohannis, împreună cu PNL reprezintă garanția în acest sens.