Politica de coeziune: 250 000 de euro pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor!

PPEComisia a decis să lanseze două noi acțiuni-pilot pentru a implica în mai mare măsură cetățenii în derularea proiectelor de coeziune pe teren. Autoritățile care gestionează fondurile UE vor primi expertiză de nivel înalt din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, iar 250.000 EUR, sub formă de finanțare „de bază”, vor fi alocați de către Comisie pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor.

Scopul este de a sprijini implicarea activă a cetățenilor și a organizațiilor societății civile în modul în care fondurile UE sunt planificate, investite și monitorizate, pentru a asigura în final rezultate mai bune. În cadrul acestor acțiuni-pilot, autoritățile de management ale fondurilor de coeziune și organizațiile societății civile vor primi consiliere din partea experților și sprijin pentru a dezvolta cunoștințele și competențele necesare pentru punerea în aplicare a proiectelor de coeziune.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Politica de coeziune se situează în prima linie a provocărilor cu care se confruntă în prezent cetățenii europeni, de la climă la inovare, de la incluziunea socială și competențe la conectivitate. Prin urmare, este important ca aceștia să aibă un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește modul în care politica de coeziune dă rezultate. Atât autoritățile publice, cât și organizațiile societății civile vor profita de avantajele unei participări mai autentice a cetățenilor.”
Sursă: Reprezentanța Comisiei Europene în România