Practici neloiale ale supermarketurilor în ceea ce privește promovarea roșiilor din import

Programul național pentru sprijinirea sectorului de cultură a roșiilor a fost creat cu scopul de a sprijini producătorii în obținerea recoltelor de roșii mai devreme, astfel încât să se poată furniza pe piața românească roșii autohtone. În acest sens, producătorii primesc un sprijin financiar de 3 000 de euro, fiind condiționați să facă dovada valorificării unei producții de minim două tone la hectar.

În ciuda acestor eforturi din partea statului de a promova legumele românești pe piața autohtonă, implicit în rețelele de supermarketuri, o parte din marii retaileri aleg să încurajeze roșiile de import din Polonia în detrimentul producătorilor locali. Astfel, anumite supermarketuri comercializează roșii din Polonia la prețuri derizorii, fără a oferi opțiuni românești.

O parte semnificativă din producția locală de roșii riscă să fie aruncată în condițiile în care supermarketurile din România sprijină exclusiv importurile, iar românii vor fi constrânși să cumpere în continuare roșii din import, fără un gust atât de bogat și cu un conținut ridicat de erbicide.

Ce instrumente are Comisia la îndemână pentru eliminarea practicilor neloiale ale supermarketurilor de a promova roșiile din import în defavoarea roșiilor autohtone?