Prevenția în sănătate, un obiectiv primordial la nivel european!

PPERomânia se situează pe primul loc la nivelul UE în ceea ce privește procentul deceselor care ar fi putut fi evitate prin controale medicale. Din păcate, cultura prevenției din România încă nu este suficient de bine conturată și promovată. Drept urmare, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la procentajul deceselor care ar fi putut fi evitate ţinând cont de cunoştinţele şi tehnologia medicală, cu 80,1% din total, faţă de o medie de 68% în UE, conform datelor publicate de Eurostat.

Conform Eurostat, în Uniunea Europeană au murit aproximativ 1,7 milioane de persoane cu vârsta sub 75 de ani. Printre acestea, aproximativ 1,2 milioane de decese ar putea fi considerate premature, conform listei recente a Eurostat-OCDE privind mortalitatea evitabilă. Dintre acestea, 741 000 de decese ar fi putut fi evitate prin intervenții eficiente de sănătate publică și prevenire primară, și alte 422 000 de decese, evitate prin intervenții medicale în timp util și eficiente. O treime din decesele care ar fi putut fi evitate în UE au vizat boli de inimă și plămâni.
Am solicitat Comisiei Europene, în baza procedurilor parlamentare de care dispun, să îmi comunice care sunt instrumentele de care dispune instituția în vederea promovării în rândul europenilor a unei culturi a prevenției.

Zilele acestea, am primit răspuns din partea Comisarului European pentru Sănătate și Siguranța Alimentară, doamna Stella Kyriakides, care mi-a transmis măsurile pe care Comisia le are în vedere în scopul prevenției în sănătate. Vă redau mai jos răspunsul doamnei Comisar:
„Comisia sprijină statele membre în eforturile pe care le depun pentru a atinge obiectivele Organizației Mondiale a Sănătății privind combaterea bolilor netransmisibile și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite . În același timp, Comisia respectă responsabilitatea statelor membre în ceea ce privește organizarea și furnizarea de servicii naționale de sănătate naționale. În cadrul Grupului de coordonare privind promovarea sănătății, prevenirea bolilor și gestionarea bolilor netransmisibile, Comisia sprijină statele membre în punerea în aplicare a bunelor practici care figurează pe portalul aferent.
Comisia sprijină, de asemenea, acțiunile naționale care promovează o alimentație sănătoasă. De exemplu, a stabilit o limită pentru acizii grași trans industriali din produsele alimentare. De asemenea, sprijină punerea în aplicare a Recomandării Consiliului privind promovarea intersectorială a activității fizice de îmbunătățire a stării de sănătate, cofinanțează proiecte sportive cu programul Erasmus+ și coordonează Săptămâna europeană a sportului. Privind în perspectivă, în primăvara anului 2020 Comisia va prezenta o strategie de tip „de la fermă la consumator”, ca parte a Pactului ecologic european. Această strategie va contribui la adoptarea unei alimentații mai sănătoase, iar cetățenii vor fi mai bine informați cu privire la alimentele pe care le consumă.
În cazul României, în cel mai recent raport de țară publicat ca parte a Semestrului european, Comisia a subliniat potențialul acestei țări de a-și îmbunătăți politicile actuale în materie de prevenție. De asemenea, în cadrul ciclului privind starea de sănătate în UE, Comisia a publicat recent „profilurile de țară în domeniul sănătății” . În profilul de sănătate pentru România se subliniază importanța unei mai bune politici de prevenție pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației din această țară.”