PSD, specialist nu doar în fraude electorale ci şi în fraude cu fonduri europene!

Am condamnat modul neprofesionist în care ministrul Eugen Teodorovici înţelege să conducă Ministerul Fondurilor Europene. După ce Comisia Europeană a criticat sever România pe motivul tentativei de incluziune a Ministerului Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea, ca organism intermediar pentru gestionarea fondurilor europene al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), iată că din nou, Comisia Europeană arată cu degetul spre ţara noastră, pe motivul fraudelor depistate în absorbţia fondurilor europene. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind protejarea intereselor financiare ale UE pe anul 2013, dat publicităţii zilele trecute, se arată faptul că, sub guvernarea PSD, România ocupă un ruşinos loc II la numărul fraudelor cu fonduri europene şi un alt ruşinos loc III în privinţa cuantumului acestor fonduri. Comisia Europeană a depistat nu mai puţin de 109 fraude, 60 în domeniul fondurilor europene din agricultură, 23 la politicile de coeziune şi 26 la preaderare. Corecţiile aplicate ţării noastre de către Comisia Europeană vor însuma 285 de milioane de euro iar beneficiarii care au încasat aceste sume vor fi nevoiţi să returneze banii.

Aceste rezultate ale Ministerului Fondurilor Europene, care au fost scoase la iveală de către Comisia Europeană, pun pe tapet practici deja patentate ale grupării PSD, de a frauda nu doar electoral ci şi fondurile provenite de la Uniunea Europeană. Doar că, spre ghinionul lui Victor Ponta şi a executanţilor săi, Comisia Europeană nu este lipsită de vigilenţă şi control, aşa cum greşit aveau impresia.

Lipsa de profesionalism şi slabele rezultate ale ministerului responsabil cu buna gestionare a fondurilor europene în ţara noastră, impun demisia de urgenţă a ministrului Eugen Teodorovici.