România nu mai poate fi exportator de produse brute și importator net de produse finite!

PPEÎncurajez fermierii să acceseze fondurile pe componenta de procesare puse la dispoziție prin PAC!

În cadrul congresului „De la fermieri pentru fermieri” organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, s-au dezbătut o serie de subiecte de interes pentru fermieri, cum ar fi prioritățile agriculturii românești în perioada 2021-2027, politicile, tehnologiile agricole, organizarea de piață.

Unul dintre subiectele principale pe care le-am abordat a fost referitor la Acordul Verde. Unii spun la Bruxelles că e noua religie a Uniunii Europene. Am îndemnat pe cei prezenți să nu privească acest Acord cu reticență deoarece noi, în România, putem transforma aceste provocări la nivel european în avantaje pe care România le poate exploata plecând de la realitățile din țara noastră.

Regulamentul privind noua PAC se află în dezbatere în Parlamentul European. În ceea ce privește plafonarea, pe forma actuală a regulamentului creionat în Comisia de Agricultură, statul membru are alegerea de a opta între o plafonare la 100.000 de euro cu o deducere de 50% a cheltuielilor cu forța de muncă sau să aloce minim 10% pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii. Acest text nu a fost încă discutat la nivelul Parlamentului European, dar la nivelul Grupului PPE se dorește varianta unei plafonări voluntare din partea statelor membre. Este foarte important ce facem cu banii de la nivel european. Cât de eficient reușim să folosim aceste resurse financiare. Mai mult de o treime din bugetul european este alocat politicii agricole comune. Trebuie să discutăm despre rolul pe care îl are la nivel mondial sectorul agricol, adică acela de a fi furnizor de hrană de calitate și evident la prețuri accesibile. Cu siguranță litrul de lapte sau kilogramul de carne ar fi mult mai scump dacă nu am mai avea subvențiile UE.
Am dorit de asemenea să îmi exprim nemulțumirea publică față de comunicarea Comisiei Europene. Fermierii și sectorul agricol nu reprezintă o problemă în ecuația schimbărilor climatice, ci dimpotrivă, ei reprezintă o parte a soluției a combaterii acestui fenomen pe care nimeni nu îl contestă. Sunt extrem de deranjat când în diverse documente ale Comisiei Europene, fermierii sunt văzuti ca fiind cei care contribuie la declinul biodiversității sau a poluării aerului. Iar Comisia Europeană trebuie să înțeleagă că lucrurile nu stau de această manieră.

În ceea ce privește posibilitatea de a crește bugetul PAC, avem mari dificultăți de a-l păstra la nivelul actual. Multe state membre din UE nu mai sunt de acord cu proiecția financiară propusă de Comisia Europeană de 1,11% din PIB, ci vor să coboare la 1%. În cadrul discuțiilor pe care le-am avut cu colegii de la Parlamentul European, inclusiv cei din Germania și Austria, i-am întrebat cum cred ei că se poate face mai mult cu bani mai puțini? Eu am înțeles că vrem să facem foarte multe cu banii europeni: să combatem schimbările climatice, să luptăm împotriva fenomenului migraționist, să ne păzim frontierele, dar pentru asta, este nevoie de bani mai mulți. Prin mecanismele pe care le avem la îndemână, trebuie să facem presiune pe guvernele acestor state pentru a contribui cu mai mulți bani la bugetul UE.

Este foarte important ca fermierii să operaționalizeze mecanismele UE în ceea ce privește folosirea instrumentelor de asigurare. Asigurarea oferă fermierilor confortul că vor putea dăinui mai departe indiferent de condițiile externe. Din păcate, în România nu avem un nivel de asigurare suficient de mare pentru a ne proteja pe toți.
În prezentarea susținutăm am abordat și aspectul procesării. Nu putem să fim exportatori de produse brute și importatori de produse finite! Mă doare sufletul când merg în piață în Cluj să găsesc făină de mălai din Ungaria sau Polonia. Mă doare sufletul să văd că avem mezeluri făcute în Polonia sau în alt stat. Am încurajat fermierii prezenți să acceseze măsura din Pilonul 2 pe componenta de procesare. Este inadmisibil ca astăzi, în România, noi să fim pricipala țară care exportă grâu, porumb, animale vii, dar să fim în același timp statul cu importuri masive de pâine congelată, de produse de panificație, mezeluri.

Am mai subliniat faptul că toți fermierii din România și din UE trebuie să fie sprijiniți deopotrivă pentru că acționează în condiții diferite. Dacă avem terenuri întinse, evident că discutăm de fermele mari, iar acestea trebuie susținute pentru că furnizează hrana cea de toat zilele. În același timp, fermierii mici trebuie sprijiniți pentru a face performanță. I-am felicitat pe cei de la Asociația Producătorilor de Porumb din România pentru organizarea acestui eveniment. Este important să fim uniți și să avem o voce puternică la Bruxelles pentru că doar împreună vom putea ca mai departe să furnizăm alimente de calitate și accesibile!