Schimbarea paradigmei în acordarea subvențiilor

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană produce consecințe inevitabile asupra structurii bugetului comunitar. Documentul de reflecție asupra viitorului finanțelor UE elaborat de către Comisia Europeană propune o schimbare de paradigmă în acordarea subvențiilor, în sensul unui transfer al fondurilor de la subvenționarea terenului către subvenționarea lanțului „teren-farfurie”.

România este unul dintre principalii beneficiari în ceea ce privește acordarea subvențiilor pentru terenuri, în timp ce la capitolul procesare, agricultorii români se poziționează la sfârșitul clasamentului european. Cu toate că acest document este cu titlu de reflecție, iar decizia finală aparține statelor membre și Parlamentului European, restructurarea bugetului devine ineluctabilă pe fondul diminuării drastice a bugetului după pierderea contribuțiilor britanice. Acest aspect poate implica o scădere a cuantumului subvențiilor și un volum de muncă mai ridicat în rândul fermierilor în vederea accesării subvențiilor.

În situația în care se va aprecia oportună subvenționarea lanțului „teren-farfurie”, cum intenționează Comisia să sprijine agricultorii care erau beneficiari ai fondurilor alocate subvenționării terenurilor și nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi eligibili în vederea accesării noului tip de subvenție?