Situația actuală a epidemiei de coronavirus și asigurarea unui răspuns european coordonat la efectele asupra sănătății, economiei și societății (dezbatere)

Doamnă președintă, doamnă comisară, doamnelor și domnilor colegi, lumea întreagă și Uniunea Europeană se află astăzi în fața unei bătălii incomensurabile, și anume aceea cu coronavirusul. Autoritățile medicale, care merită toate aprecierile noastre, sunt implicate la capacitate maximă pentru a-i trata pe cei bolnavi. Cercetarea medicală face eforturi uriașe în vederea identificării tratamentelor eficiente pentru combaterea acestuia.

Trebuie să înțelegem însă faptul că răspunsul în combaterea acestuia nu este doar la îndemâna autorităților. Fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze importanța bătăliei cu acest virus, care nu cunoaște granițe și să respecte deciziile autorităților naționale. Este important ca populația să nu intre în panică și să aibă încredere în capacitatea de reacție a decidenților. Cu siguranță, economiile multor state membre vor fi afectate. Acest lucru nu trebuie să ne împiedice să fim solidari unii cu alții și să ne prioritizăm cheltuielile în domeniul medical, iar cercetarea medicală trebuie să fie intensificată cu resurse financiare puse la dispoziție de Comisia Europeană.

Suntem obligați, în același timp, să ne manifestăm deplina solidaritate cu zonele cele mai afectate de acest virus. Astăzi este Italia cea mai afectată, dar mâine poate fi foarte bine Germania, Franța sau România. Fie că vorbim de Mecanismul de protecție civilă, fie că vorbim de orice altă resursă financiară sau echipamente medicale puse la dispoziția zonelor afectate, trebuie să reținem un lucru: nimic nu poate fi prea mult atunci când vorbim de salvarea vieților omenești.