Solicit demisia de urgenţă a ministrului “Brilliant”!

Am adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene, solicitând acestei instituţii să facă publice toate documentele reprezentând corespondenţa oficială cu Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici după ce ministrul a declarat la Alba Iulia că Bruxelles-ul e foarte mulţumit de activitatea Guvernului Ponta în privinţa atragerii fondurilor europene, declarând că:  “Am primit mesaje de la Comisie în care îmi spun Brilliant”.

Suntem cu toţii extrem de interesaţi să ştim cine este funcţionarul Comisiei care ar fi apreciat faptul că ministrul Eugen Teodorovici ar fi un “Brilliant”, având în vedere că realitatea concretă este departe de această afirmaţie. Eugen Teodorovici nu este un Briliant, ci un impostor, neavând nicio legatură cu fondurile europene, dovada fiind chiar propunerea acestuia ca fondurile europene să fie date direct prietenilor PSD, nu gospodarilor sau întreprinzătorilor.

Da, domnule ministru, recunoaştem şi noi că sunteţi “Brilliant”…  în minciună, demagogie şi ipocrizie, la fel ca şi domnul Victor Ponta, al cărui umil şi servil slujitor sunteţi. Tocmai de aceea, vă dolicit demisia de urgenţă din funcţia de ministru.