Română
English
România tolerează un modus operandi de aproape trei decenii: nu se cuantifică/estimează numărul real al persoanelor fără ocupație, ci doar numărul celor indemnizați ca șomeri (inevitabil, în scădere) sau înregistrați ca fiind în căutarea unui loc de muncă. Șomerii de lungă durată, neînregistrați, sunt ca și cum nu ar exista.
Totul pornește de la definiția greșită în lege a șomajului de lungă durată, care nu cuprinde comunități întregi pe piața forței de muncă, dar prejudiciază și absorbția de fonduri europene, prin Programul Ocupațional „Capital Uman” (POCU). Șomerii neînregistrați nu vor beneficia niciodată de proiectele POCU, așa cum n-au beneficiat nici de cele implementate prin Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POSDRU).
Mai ales în mediul rural, sunt zone în care majoritatea locuitorilor este reprezentată de persoane fără ocupație, dar și fără dreptul la formare sau reconversie profesională. România pierde, la acest capitol, finanțări mari din fonduri europene, deoarece nu poate fi accesat grupul țintă vulnerabil care ar trebui să beneficieze de cursuri pentru integrarea pe piața forței de muncă.
De ce instrumente dispune Comisia Europeană pentru a impune rezolvarea acestui neajuns legislativ cu impact social major?