Strategia Farm to fork, bugetul UE, bunăstarea animalelor, pe agenda comisiilor din Parlamentul European!

PPE În această săptămână, voi participa la reuniunile Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, al cărei vicepreședinte sunt, la ședințele Comisiei pentru Afaceri Juridice și Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului, la ședințele grupului de lucru afaceri juridice PPE, grupului de lucru pentru buget PPE, la ședințele interne PPE, la audierea organizată de Grupul Partidului Popular European pe subiectul strategiei Farm to Fork.

De asemenea, am plăcerea de a participa la următoarele evenimente: „Împreună în UE: Impactul bugetului pe termen lung al UE asupra viitorului Europei”, eveniment organizat de Biroul Parlamentului European la București, „Politici Europene pentru Noua Economie”, dar și la evenimentul RALF, „Fermieri europeni în linia întâi”.

În cadrul evenimentului organizat de Biroul Parlamentului European la București, vom avea următoarele direcții de dezbatere:
• Poziția Parlamentului European privind condiționalitatea respectării statului de drept pentru acordarea fondurilor UE, importanța acordului recent dintre Parlamentul European și Consiliu pentru condiționarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept; necesitatea domeniilor prioritare și reforma sistemului de resurse proprii;
• Beneficiile pe care dezvoltarea domeniilor prioritare și alocarea de fonduri UE le vor aduce cetățenilor europeni și, implicit, românilor; Care sunt sumele de care ar putea beneficia România prin aceste finanțări, dar și prin Next Generation EU;
• Provocările strategice actuale și viitoare ale UE și cum se adresează acestora propunerea PE pentru bugetul pe termen lung. Impactul cadrului financiar multianual în conturarea temelor de discuție pentru Conferința privind Viitorul Europei.
În cadrul evenimentului „Politici Europene pentru Noua Economie”, se vor aborda subiecte precum:

• Green Deal – Pactul ecologic European: izvorul politicilor europene pentru Noua Economie
• Predictibilitatea pachetelor de politici europene și impactul acestora asupra economiei
• Prioritățile strategice pentru dezvoltarea durabilă în Noua Economie
• Digitalizarea: urgența ridicării barierelor administrative
• Instrumente și surse de finanțare specifice politicilor europene pentru Noua Economie
Principalul punct de pe ordinea de zi a Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului este legat de un schimb de opinii cu Nikolaus Kriz (Autoritatea Europeană a Siguranței Alimentare).