Susținerea crescătorilor de bovine de lapte

În 2014, crescătorii de bovine de lapte au primit 455 de lei pe cap de animal și 92 de lei/tonă de lapte, în contul plăților aferente anului de cerere 2013. Treptat, până în 2020, se va aplica degresivitatea sprijinului financiar, astfel că subvențiile pe care le vor primi crescătorii de bovine vor fi mai mici cu 50% în 2020, comparativ cu 2013.

Din aceste sume, crescătorii trebuie să plătească impozite și taxe, să cumpere furaje etc. În plus, APIA a plătit subvenția pentru 2013 în 2014, dar taxele pentru aceste venituri au trebuit să fie plătite de către fermieri în 2013, în condițiile în care prețul laptelui a scăzut foarte mult (0,8-1,1 lei per litru).

Ce instrumente financiare are la dispoziție Comisia pentru susținerea crescătorilor de bovine de lapte?

Ce recomandări face Comisia ministerului de resort din România pentru a susține crescătorii de bovine de lapte?