„Trebuie să construim o Sirie democrată, o țară pe care toți cetățenii o pot numi acasă. Nu există o soluție militară la acest conflict!”

PPEÎn cadrul ședintei plenare de la Strasbourg a Parlamentului European, a avut loc o dezbatere extrem de importantă privind operațiunea turcă în nord-estul Siriei și consecințele ei.

Tytti TUPPURAINEN, din partea Consiliului, a subliniat faptul că: „Incursiunea Turciei în nordul Siriei pare să se fi încetinit. S-au făcut multe eforturi diplomatice pentru a reduce tensiunile. Ieri a fost semnat un memorandum. Înaltul reprezentant a fost în Parlament în prima zi a ofensivei și a luat act de cererea noastră ca Turcia să se oprească din atac. Ne pasă de soarta kurzilor sirieni și a tuturor civilor. Trebuie să construim o Sirie democrată și inclusivă, o țară pe care toți cetățenii o pot numi acasă. Nu există o soluție militară la acest conflict. Drumul către o tranziție negociată politic nu e un drum ușor. Trebuie să lucrăm cu partenerii noștri internaționali astfel încât să schimbăm modul în care este guvernată Siria. Crimele rezultate din acest conflict trebuie să ajungă în justiție.
Răspunderea care îi revine Turciei: preocupările de la granița cu Siria nu își vor găsi răspunsurile prin aceste atacuri. Turcia a găzduit milioane de refugiați, însă acțiunea militară a Turciei complică și mai mult o situația dramatică. Liderii europeni condamnă acțiunea turcă și în acest sens a hotărât să blocheze licențele de export de arme către Turcia. Această incursiune trebuie să înceteze în totalitate. UE a fost foarta clară și unită.”

Christos STYLIANIDES, vicepreședinte al Comisiei, a transmis următorul mesaj „Criza a început pe 9 octombrie și au fost victime civile. Au avut loc lupte încrâncenate inclusiv în locuri foarte populate. Se spune că au murit aproape 200 de civili. Unii au început să se întoarcă, dar peste 150.000 de persoane deplasate se adaugă celor 200.000 care erau în tabere de refugiați. Nu există scuze pentru moartea acestor civile, pentru că au fost distruse infrastructuri. Spitalele nu mai pot oferi servicii din cauza bombardamentelor. Personalul medical a fost ucis sau răpit. Asistența pentru a salva vieți continuă să fie asigurată. Dreptul umanitar internațional trebuie să fie respectat.”

Michael GAHLER, în numele Grupului PPE, a transmis faptul că: „Noi condamnăm acțiunea turcă și cerem retragerea acestor trupe. Parlamentul deja în martie a hotărât suspendarea formală a negocierilor cu Turcia. Avem un acord pe produsele agricole și acolo ar trebui să ne gândim ce putem face.”