Ultima fermă vizitată în Africa de Sud: 2 berbeci suficienți să fie folosiți la 2000 de oi dacă se face însămânțare artificială!

PPEUltima fermă vizitată în Africa de Sud a fost a lui Dirk Hanekom, Korenhof Merinos. 5 generații au contribuit la dezvoltarea fermei pe 4500 de hectare unde sunt crescute cele aproximativ 2500 de oi. O parte a producției de cereale este vândută pentru a satisface alte nevoi ale fermierului. 5 generații care au dezvoltat însă un concept, un mecanism care a permis ca dincolo de dificultățile vremurilor, date de războaie, molimi, convulsii sociale, clima dificilă, ferma să supraviețuiască!
Construcțiile zootehnice sunt simple și puține, dar eficiente, care permit unui tunzător să depună un efort minim pentru cele 250 de oi tunse pe zi. Tratamentele se pot aplica în 6 puncte diferite ale animalului, iar telefonul mobil nu te lasă să te mai obosești cu număratul. Două sunt aspectele care meritau reținute și care nu se întâmplă în România. Săptămânal, în această fermă are loc licitația pentru vânzarea berbecilor. Săptămânal, fermierii care au ferme comerciale vin și își aleg berbecii care le asigură profitabilitatea fermei. Din timp, nu pe ultima sută de metri și cu grija să aleagă pe cei de mai bună calitate. Al doilea aspect este folosirea însămânțării artificiale a oilor de la berbecii cu o înaltă valoare genetică. Berbeci care costă 6.000-10.000 de euro. Și nu sunt elefanți cum cineva comenta cinic la o postare anterioară. Sigur, trebuie “să ai și cap ca mintea să îți vină”. De ce? Pentru că un berbec este folosit la însămânțarea a 1.000 de oi. Îi invit pe contestatarii acestor prețuri să facă o analiză simplă. Noi avem norma de a folosi 1 berbec la 35 de oi. Dacă facem: 1.000:35=28,57. Adică, nevoile de berbeci pentru monta la o turmă de 1000 de oi sunt de 29 de berbeci. Daca înmulțim ca la școala 29×500 de euro ne dă 14.500 de euro. Parcă 14.500 este mai mult decât 6000 de euro. Despre ce vorbim atunci?! Am înțeles! Sigur că în situația asta, de la o turma de 350 de oi țurcane nu mai poți vinde, culmea 700 de berbecuți cu o înaltă valoare genetică, numai buni de prăsilă. Măi, să fie! Cei care fabrică pungile de plastic dau faliment pentru că cei care “cresc oile cu crotaliile în pungă” nu mai au unde să își vândă marfa și multe altele pe care le știți mulți dintre dumneavoastră mult mai bine. Și vorbim de Africa de Sud, de o țară unde statul nu sprijină deloc fermierii cu subvenții de niciun fel. Dar acolo, fermierii mari și structurile comerciale și de brokeraj îi ajută pe fermierii mici nu doar să supraviețuiască, dar și să se dezvolte! La noi fermierii mari vor să fie și mai mari, și îi disprețuiesc pe cei mici “că ce le trebe? să facă domnu’ performață că și eu am plecat de jos, dați banii aici că noi dăm mâncare la popor“. Ei uită că fermierul mic activează în zone dificile, generează locuri de muncă pe plan local, produce poate mai bio decât în altă parte și să nu mai vorbim de prevenirea depopulării zonelor rurale. După cum și fermierii mici, nu puțin la număr spun: “dă-i dracu’ de mari fermieri, să moară dom’le ca să mai pot lua și eu ceva terenuri mai multe că uite, ce bune-s subvențiile“. Și uite așa, crăpam de sete ca măgarul între două fântâni că nu știm care are apă e mai bună! “Aia mare“ sau “aia mică“! Daca nu ne trezim, tare mă tem “nu ne-om face bine niciodată”. Fermierii prin asociațiile de profil trebuie să investească urgent în genetică adevărată, în cercetare, iar statul trebuie să pună la dispoziția fermierilor infrastructura de specialitate. Stațiunile de cercetare, câte or mai fi, împreună cu universitățile de profil agricol, cu liceele agricole trebuie să fie partenerii fermierilor! Am convingerea că toate aceste lucruri se vor întâmpla! Doar cap avem….”Și ne-o veni și mintea la cap!”