Urgența climatică și ecologică (dezbatere pe o temă de actualitate)

Doamnă președintă, schimbările climatice reprezintă astăzi o certitudine, iar dimensiunile acestora ne obligă să reacționăm de îndată. Agricultura este însă astăzi cea mai vulnerabilă la schimbările climatice, comparativ cu orice alt sector. În același timp, fermierii din Uniunea Europeană sunt principalii gardieni ai mediului. Sectorul agricol și zonele rurale din Uniunea Europeană sunt esențiale pentru bunăstarea cetățenilor europeni, care presupune accesul la o hrană de calitate și la prețuri accesibile.

În 2050, populația va fi cu 30 % mai numeroasă comparativ cu cea actuală, ceea ce ne obligă să ne consolidăm rolul de cei mai importanți producători de alimente și de garanți ai securității alimentare. În fața amenințărilor și riscurilor pe care le reprezintă schimbările climatice, statele membre trebuie să elaboreze scheme ecologice care să îi stimuleze pe fermieri, astfel încât să aleagă, cu prioritate, practicile agricole cele mai eficiente pentru climă și mediu.