3 milioane de litri de lapte de capră, 1 milion de litri de lapte de vacă, 2 milioane de litri de lapte de oaie, 1,50 euro prețul pe litru de lapte!

PPEAceasta este fabrica care în 1985 se deschidea într-un garaj, unde lucrau două persoane, ajungând astăzi să prelucreze cantitățile mai sus prezentate, iar numărul angajaților să fie de aproximativ 100 de persoane care se ocupă de zecile de sortimente de brânzeturi, preparate în fiecare zi într-o regiune definită ca fiind săracă. Astfel, alături de colegii mei din Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, am vizitat fabrica de brânzeturi Quesos del Casar din Casar de Cáceres.

Un lucru important pe care l-au făcut cei de aici este că și-au protejat denumirea și originea acestor sortimente, ceea ce le asigură supraviețuirea pe piață. Anual, peste 20.000 de mii de euro sunt cheltuiți cu avocații în instanță pentru a-și proteja denumirile recunoscute oficial. Fondurile europene din Pilonul II de dezvoltare au fost hotărâtoare în dezvoltarea acestor capacități de producție. La 300 de kilometri de Madrid, departe de aglomerările urbane, nicio bancă nu ar fi creditat o astfel de afacere. Noroc cu fondurile europene care au fost o salvare nu doar pentru proprietarii fabricii, dar în mod cert și pentru fermierii din zonă.

Laptele obținut din această zonă este plătit la un preț rezonabil de 1,5 euro, în condițiile în care un kilogram de brânză se vinde între 12-17 euro după ce trece printr-un îndelung proces de preparare și maturare. Fără discuție, legătura dintre proprietarii fabricii și cooperativele agricole din zonă, nu doar că este una foarte strânsă, dar așa cum spunea și proprietarul fabricii, fermierii trebuie să fie răsplătiți cu un venit corect pentru a putea rezista pe piață. Conștientizând că nu pot unii fără alții, am putea spune că s-au contopit pe aceeași parte a baricadei în bătălia dificilă a supraviețuirii pe o piață concurențială acerbă, unde falsurile și înșelăciunile în calitatea produselor cunosc adesea răspuns în instanțe judecătorești char și internaționale. Dârzenia sau înverșunarea acestora de a reuși este ceea ce le-a permis să rămână de sute de ani în aceste locuri.