Acordul cu Mercosur nu trebuie să afecteze interesele fermierilor și ale consumatorilor din UE!

PPELa finele lunii iunii, a fost încheiat un acord de liber schimb între Comisia Europeană și Mercosur, care prevede anumite concesii acordate sub formă de cote tarifare ce ar putea cauza grave probleme în sectorul agricol european. Acordul Mercosur creează cadrul propice unei invazii de produse din afara spațiului comunitar, riscându-se împovărarea și mai puternică a fermierilor europeni. În cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a avut loc un schimb de opinii cu Jari Leppä, ministrul agriculturii și silviculturii, cu privire la prioritățile Președinției finlandeze a Consiliului Uniunii Europene. Am intervenit în această dezbatere și am ridicat problema consecințelor dezastruoase ale acordului cu MERCOSUR și am solicitat tratarea acestui acord cu maximă atenție astfel încât să nu permitem invadarea pieței Uniunii Europene cu produse care nu respectă standardele minime impuse de UE.

Iată intervenția pe care am avut-o:

Domnule ministru, am observat că aveți cuvinte laudative față de încheierea acordului cu MERCOSUR. Aș dori să vă întreb la modul cât se poate de sincer, dacă apreciați că la nivelul UE există mecanisme suficiente care să garanteze faptul că nu vor intra în interiorul UE produse care au alte standarde de calitate decât cele acceptate în UE. Când spun acest lucru mă refer la următorul aspect: Astăzi, în țările din MERCOSUR sunt 74 de pesticide și insecticide care pot să fie folosite și care sunt interzise în interiorul UE. Cum credeți dumneavoastră că se va putea aborda această situație? Pe de-o parte, creăm dificultăți majore pentru fermierii noștri care au prețul de cost mult mai ridicat comparativ cu ceilalți fermieri. Pe de altă parte, este un non-sens să discutăm despre ceea ce înseamnă rezistența la antibiotice câtă vreme impunem aceste reglementări la nivelul UE, dar deschidem poarta larg pentru fermierii care nu au aceste restricții. De aceea, este o chestiune serioasă pe care v-aș ruga să o tratați cu maximă atenție. Vă mulțumesc.

În răspunsul pe care mi l-a formulat ministrul Jari Leppä, acesta mi-a transmis faptul că: „Referitor la MERCOSUR, avem nevoie de un mecanism de protecție care să prevină importul produselor nedorite și care nu respectă standardele impuse de UE. Va trebui să ne continuăm eforturile în această direcție.”