Salut dialogul continuu și relațiile strânse ale Ombudsmanului cu o întreagă serie de instituții ale UE, inclusiv cu Parlamentul European, precum și cu alte agenții, în vederea asigurării cooperării și coeziunii administrative.

Consider că este necesar ca agențiile UE să respecte aceleași standarde ridicate de transparență, responsabilitate și etică, ca toate celelalte instituții. În acest sens, apreciez ca fiind extrem de importantă activitatea desfășurată de Ombudsmanul European în mai multe agenții din întreaga UE, tocmai pentru a respecta aceste standarde.

Sunt de părere că activitatea dnei Emily O’Reilly a avut ca scop îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor de către administrațiile europene, motiv pentru care m-am exprimat favorabil în privința raportului cu privire la activitățile Ombudsmanului European din 2015.