Creșteri semnificative ale prețurilor la alimente

În primele șase luni ale acestui an, s-au înregistrat scumpiri masive la alimente. Institutul Naţional de Statistică a publicat cele mai importante date legate de aceste scumpiri.

Cartofii, fructele proaspete, serviciile poştale au înregistrat cele mai mari scumpiri în această perioadă. Fructele proaspete au avut preţuri mai mari cu 24% faţă de finalul anului trecut. Serviciile poştale s-au scumpit faţă de anul trecut cu 12%. Alimentele s-au scumpit cu aproape 5% în primele cinci luni ale anului, potrivit statisticii oficiale. Kilogramul de făină costă cu 5,7% mai mult comparativ cu finalul anului trecut, pâinea este mai scumpă cu 3%, iar carnea și produsele din carne cu 3,5%. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit faţă de luna anterioară cu 6%, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Având în vedere că pandemia a afectat alarmant situația economică la nivel european, care sunt instrumentele pe care le are la îndemână Comisia pentru a garanta accesul la alimente accesibile și sigure în UE?

Răspuns dat de dl vicepreședinte executiv Vestager
în numele Comisiei Europene
Referința întrebării: E-003948/2020

Pentru a atenua impactul socioeconomic al pandemiei de COVID-19 și a asigura accesul la alimente accesibile și sigure(1), Comisia a prezentat o serie amplă de măsuri, axată pe un răspuns european coordonat(2). Mulți factori pot influența prețurile alimentelor, inclusiv cursurile de schimb valutar și reglementările locale. Creșterea prețurilor alimentelor a încetinit în mai și iunie 2020, după creșterile înregistrate în aprilie 2020 la unele produse. Măsurile luate la nivelul UE contribuie la asigurarea unei aprovizionări continue cu alimente sigure pentru cetățenii din întreaga Europă. Este posibil ca unele creșteri ale prețurilor să fi fost cauzate de noile obstacole de reglementare din sectorul agroalimentar, adoptate de unele state membre. Atunci când aceste obstacole au împiedicat libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii, Comisia a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre în cauză.

În temeiul politicii agricole comune, statele membre sau agricultorii pot lua, de asemenea, măsuri de consolidare a cooperării în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și a diversificării acestuia. Astfel se poate contribui la eliminarea blocajelor și la asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori(3). Comisia este atentă ca acest obiectiv să fie îndeplinit, în pofida pandemiei. Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime a mobilizat, de asemenea, sprijin pentru actorii din lanțul de aprovizionare cu produse pescărești care au fost afectați de criză, contribuind la menținerea pe cât posibil a stabilității prețurilor produselor pescărești.

De asemenea, Comisia și autoritățile naționale din domeniul concurenței asigură neîncetat aplicarea normelor în materie de concurență împotriva practicilor care contribuie la creșterea prețurilor alimentelor și aduc prejudicii consumatorilor. Acestea sunt vigilente mai ales în contextul actual și sunt pregătite să inițieze investigații, atunci când este necesar(4). Practica autorităților de concurență de abordare a comportamentului anticoncurențial este o practică consacrată care are la bază, de asemenea, diferitele orientări emise de Comisie de-a lungul anilor(5). Legislația UE în materie de concurență abordează toate practicile „întreprinderilor care profită de situația actuală prin crearea de carteluri sau prin abuz de poziție dominantă<QT.END>” </QT.END>(6), inclusiv atunci când aceste practici conduc la prețuri excesive.