Protocolul la Acordul euro-mediteraneean dintre UE și Liban (aderarea Bulgariei și a României)

Implicarea țărilor partenere în cadrul politicii europene de vecinătate se transpune și prin diverse acorduri cheie. Interesul manifestat de Republica Libaneză de a participa la programele și agențiile Uniunii deschise statelor partenere la politica europeană de vecinătate s-a materializat printr-un protocol cu dispoziții standard ce conține un acord cadru privind principiile generale de participare a Libanului.

Protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Libaneză privind principiile generale de participare a Republicii Libaneze la programele Uniunii are ca obiectiv stabilirea reglementărilor de ordin financiar și tehnic și totodată măsurile de cooperare economică, financiară, tehnică.

Prezentul raport are scopul de a ține seama de aderarea la Uniune a României și a Bulgariei. Consider esențială participarea egală și oferirea unor premise echitabile de implicare în acțiunile Uniunii tuturor statelor membre, motiv pentru care am votat favorabil acest raport.